Linkuri accesibilitate

Conferinţă OSCE asupra drepturilor omului între 6 şi 17 octombrie


Mai mult de 500 de experţi internaţionali, reprezentanţi de guverne şi activişti vor participa între 6 şi 17 octombrie la sesiunea din acest an a celei mai mari organizaţii care militează pentru respectarea drepturilor omului şi pentru democratizare din Europa - OSCE.

Principalul organizator al conferinţei este Oficiul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului. Printre cei cei care vor lua cuvîntul în deshiderea lucrărilor se vor afla preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul olandez de externe, Jaap de Hoop Scheffer, ministrul polonez de externe Wlodzimierz Cimoszewicz, Comisarul ONU în exerciţiu pentru drepturile omului, Bertram Ramcharan, şi ambasadorul Christian Strohal, directorul Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului.

Reuniunea va trece în revistă progresele făcute de cele 55 de state membre OSCE în aplicarea angajamentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului şi democratizării, inclusiv cele legate de respectarea libertăţilor fundamentale, organizarea de alegeri democratice, combaterea traficului de fiinţe umane, şi interzicerea torturii.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG