Linkuri accesibilitate

Anihilarea a 190 de grupuri implicate în traficul cu fiinţe umane


Directorul Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog, chestorul Damian Miclea a declarat că în primele opt luni ale acestui an, 190 de grupuri care se ocupau de traficul de fiinţe umane au fost anihilate.

Potrivit aceleiaşi surse, citată de Mediafax, 880 de persoane au fost cercetate în legătură cu această infracţiune, dintre care 173 au fost arestate. În ceea ce priveşte traficul cu femei, exploatate în general în scopuri sexuale, locul fruntaş îl ocupă Moldova, cu judeţele Iaşi şi Vaslui, iar la traficul de copii şi persoane cu handicap pe primul loc se află Ialomiţa.

Chestorul Miclea a făcut aceste precizări la Balvanyos, la un curs referitor la combaterea traficului cu fiinţe umane, la care au participat 42 de poliţiste, alese din mai multe judeţe ale ţării. Rolul acestora va fi identificarea victimelor traficului de persoane, internarea lor şi îmbunătăţirea tratamentelor aplicate în centrele de asistenţă care vor fi înfiinţate în judeţele Satu Mare, Arad, Timiş, Mehedinţi, Ilfov, Giurgiu, Galaţi, Iaşi şi Botoşani.
XS
SM
MD
LG