Linkuri accesibilitate

Preşedintele Parlamentului de la Chişinău - adept al "constructivismului"


Preşedintele comunist al Legislativului moldovean, Eugenia Ostapciuc a făcut un apel în prima zi a sesiunii parlamentare de toamnă la adresa deputaţilor din opoziţie, îndemnându-i să se abţină de la desfăşurarea unor acţiuni de protest de stradă.

Partidul Popular Creştin-Democrat a anunţat că va organiza pe 28 septembrie în centrul Chişinăului un miting de protest împotriva a ceea ce numeşte practici anti-democratice ale autorităţilor comuniste şi împotriva planului de federalizare a Republicii Moldova.

Eugenia Ostapciuc le-a solicitat reprezentaţilor opoziţiei, “să dea dovadă de constructivism şi responsabilitate şi să pună interesele statului mai presus de toate”.

În replică, deputaţii creştin-democraţi au acuzat puterea că ar exercita presiuni asupra proprietarilor de autovehicule privaţi şi de stat pentru a-i determina să nu presteze servicii de transport pe 28 septembrie, astfel ca la manifestaţia organizată de PPCD să vină cât mai puţini oameni din provincie.
XS
SM
MD
LG