Linkuri accesibilitate

Divergenţele franco-americane în privinţa crizei irakiene


Statele Unite şi Franţa rămîn în continuare în divergenţă în ce priveşte criza irakiană. După convorbirile directe pe care le-a avut la New York cu şeful Casei Albe, George Bush, preşedintele Franţei Jaques Chirac a declarat că Parisul şi Washingtonul împărtăşesc ideea de restabilire a păcii şi de reconstrucţie a Irakului, însă nu se înţeleg asupra modului în care să fie atinse aceste obiective.

Vorbind în cadrul Adunării Generale Onu preşdintele Bush a respins propunerea Franţei şi a Germaniei privind trecerea urgentă a autorităţii de administrare a Irakului în mîinile irakienilor sau ale Naţiunilor Unite.

“Principalul scop al Coaliţiei din Irak este autoguvernarea de către poporul irakian, la care să se ajungă însă în baza unui proces odonat şi democratic. Acest proces trebuie să corespundă necesităţilor irakiene, şi nu trebuie nici grăbit nici încetinit de alte părţi implcate” - a subliniat şeful administraţiei americane care a pledat în acelaşi discurs pentru o extindere a implicării internaţionale în refacerea Irakului. “În acest moment, naţiunea irakiană are nevoie şi merită sprijinul nostru, iar toate naţiunile de bună credinţă ar trebui să facă un pas înainte şi să furnizeze acest sprijin” – a declarat în plenul adunării generale ONU preşedintele Statelor Unite George Bush.
XS
SM
MD
LG