Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Protocolul cuprinde modul de alcătuire a viitorului Cabinet, structura programului de guvernare convenit de cele două partide, precum şi principiile care stau la baza construcţiei politice dintre cele două partide. Documentul prevede că la nivel naţional aceasta va fi condusă de un Consiliu Naţional de Conducere format din cîte şapte reprezentanţi ai conducerilor celor două partide, desemnaţi şi revocaţi conform procedurilor interne ale fiecărui partid.

Conform documentului, procedura de alcătuire a Executivului precizează că ponderea celor două partide în Guvern se stabileşte proporţional cu numărul de parlamentari aleşi ai fiecărui partid din alianţă. În calculul ponderii celor două partide în Guvern se va considera şi poziţia de prim-ministru, echivalentă în calcul cu două portofolii ministeriale.

Protocolul alianţei va fi aprobat, într-o primă fază, vineri, în cadrul Delegaţiei Permanente a PNL şi Colegiului Director al PD. Ulterior, duminică, alianţa va fi lansată în cadrul şedinţei Consiliului Naţional de Coordonare a PD şi a unui Congres extraordinar al PNL.
XS
SM
MD
LG