Linkuri accesibilitate

Hildegard Puwak: "nici un fel de conflict de interese, o campanie politică"


Ministrul Integrării Europene, Hildegard Puwak a afirmat la Senat că acuzele aduse de presă privind implicarea sa în alocarea unor fonduri europene pentru firme aparţinînd familiei sale reprezintă "o chestiune instrumentată politic, susţinută de o campanie mediatică".

Puwak nu a precizat cine se află în spatele acestui scandal. Ea a mai afirmat că nu a primit nici o citaţie din partea misiunii de audit a Comisiei Europene sau din partea celor care derulează ancheta de asistenţă.

Întrebată în legătură cu rudele din Germania care derulează un parteneriat cu firmele familiei Puwak, ministrul Integrării a negat informaţiile din presă, şi a spus: "N-am frate, n-am soră, sînt singură la părinţi. Nu era nici sora soţului meu. N-am lucrat la nici o ambasadă, deşi s-au scris tot felul de lucruri de acest gen”.
XS
SM
MD
LG