Linkuri accesibilitate

Suspectul arestat la Stockholm neagă orice legătură cu asasinarea Annei Lindh


Bărbatul arestat de poliţia suedeză, suspectat fiind de uciderea ministrului de externe de la Stockholm, Anna Lindh, neagă orice legătură cu asasinatul de săptămîna trecută. Precizarea a fost făcută de avocatul celui reţinut marţi şi a cărui identitate nu a fost deocamdată dezvăluită. Deşi poliţia suedeză a calificat arestarea de acum două zile drept un succes, aceiaşi poliţişti precizează că cel reţinut nu e şi singurul suspect în acest dosar.

Anna Lindh a fost înjunghiată de mai multe ori într-un magazin din Stockholm unde îşi făcea cumpărăturile fără să fie însoţită de gărzi de corp. Mîine va fi organizată ceremonia funerară oficială pentru fostul ministru de externe, iar sîmbătă Anna Lindh va fi înmormîntată doar în prezenţa unor membri ai familiei.
XS
SM
MD
LG