Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


La adăpostul anonimatului, oficiali americani susţin că autorităţile de la Washigton ar putea reduce nivelul fondurilor pentru cololiile evreieşti din cele 9 miliarde de dolari promişi Israelului de Statele Unite drept credite garantate.

O decizie definitivă în acest sens nu a fost însă luată – precizează aceleaşi surse, care adaugă că Statele Unite nu au decis încă nici dacă vor sancţiona Israelul pentru construirea barierei de securitate care izolează Cisiordania. Zidul respectiv a fost calificat de şeful Casei Albe George Bush drept “o problemă în contextul eforturilor de pace”

La Naţiunile Unite, emisarul special ONU pentru Orientul Mijlociu, Terje Roed-Larsen a avertizat că în această regiune vor avea loc noi vărsări de sînge dacă noul plan de pace nu va fi aplicat urgent.

Reprezentantul palestinian la ONU, Nasser al Kidwa a declarat în Consiliul de securitate că orice tentativă israeliană de a-l asasina pe preşedintele autorităţii palestiniene Yasser Arafat ar fi “un act ilegal şi nebunesc”.

Palestinienii şi ţările arabe au cerut Consiliului de Securitate să adopte o rezoluţie care să asigure securitatea lui Arafat şi să prevină deportarea acestuia. Potrivit ministrului adjunct de externe de la Moscova Iuri Fedotov, rezoluţia respectivă nu diferă cu mult de poziţia Rusiei în această problemă.
XS
SM
MD
LG