Linkuri accesibilitate

Cea de-a 58-a sesiune a Adunării generale ONU


La New York se deschid lucrările celei de-a 58 sesiuni a Adunării generale ONU. Şeful administraţiei americane George Bush, liderul de la Kremlin Vladimir Putin şi preşedintele Afganistanului Hamid Karzai vor rosti săptămîna viitoare discursuri marcînd inaugurarea noii sesiuni.

Precedenta sesiune s-a încheiat oficial luni cu un minut de reculegere în memoria victimelor atacului de la 29 august asupra sediului Naţiunilor Unite din Bagdad, atac soldat cu moartea a cel puţin 22 de persoane între care şi emisarul special pentru Irak Sergio Vieira de Mello, precum şi a 11 membri ai personalului ONU.

Într-o rezoluţie adoptată cu unanimitate de voturi în urma atentatului, cei 191 de membri ONU se angajează să coopereze pentru prinderea autorilor atacului, pentru prevenirea unor noi acte de terorism, promitînd în acelaşi timp să continue asistenţa acordată poporului irakian.

Noua sesiune ONU începe pe fundalul continuării tratativelor asupra unei rezoluţii iniţiate de Statele Unite care ar autoriza desfăşurarea unei forţe militare multinaţionale în Irak şi ar spori rolul ONU în reconstrucţia acestei ţări.

Secretarul general Kofi Annan anunţa ieri că membrii Consiliului de Securitate au căzut de acord că administrarea Irakului trebuie transferată cît mai curînd irakienilor: „Cînd unii vorbesc despre rolul Naţiunilor Unite în Irak, par că se găndesc că ONU va prelua conducerea acestei ţări. Nu a fost niciodată vorba despre aşa ceva, şi ONU nu este interesată în a trimite căştile albastre în Irak.”
XS
SM
MD
LG