Linkuri accesibilitate

Vice-prim-ministrul israelian Olmert: Yasser Arafat este un criminal şi un ucigaş


Vice-prim-ministrul israelian Ehud Olmert a declarat că asasinarea lui Yasser Arafat se află printre opţiunile „legitime” ale Israelului pentru îndepărtarea de la putere a preşedintelui autorităţii palestiniene. Olmert a declarat radioului israelian că atît expulzarea cît şi asasinarea lui Arafat au fost discutate de către cabinetul israelian ca posibile opţiuni pentru îndepărtarea lui Arafat. „Domnul Arafat este un criminal şi un ucigaş. S-a decis de către guvernul israelian că, din nefericire, în condiţiile actuale, trebuie inevitabil să ne concentrăm asupra criminalilor şi asupra acelora care-i inspiră pe criminali şi orchestrează operaţiunile, şi, dacă e necesar, să scăpăm de ei. Arafat nu e exclus” - a spus vicepremierul israelian.

În replică, legislatorul şi principalul negociator palestinian Saeb Erekat a declarat că remarcile lui Olmert reflectă comportamentul unei mafii şi nu acela al unui guvern. Joi, oficilităţile de securitate israeliene luaseră o decizie care avea o formulare vagă legată de înlăturarea dela putere a lui Arafat. Declaraţia de joi lăsa deschisă posibilitatea pentru mai multe opţiuni. Pe de altă parte, o înaltă oficialitate israeliană din domeniul securităţii este citată de agenţia Reuter cu declaraţia că singurul plan israelian referitor la Arafat prevede exilarea lui. Sînt însă şi semne dinspre cabinetul israelian că acesta îl va izola şi mai mult pe Yasser Arafat, în loc să-l expulzeze imediat.
XS
SM
MD
LG