Linkuri accesibilitate

Ceremonie de comemorare a victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001


Preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase, reprezentanţi ai instituţiilor statului român, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti Michael Guest şi membri ai corpului diplomatic acreditat în România au participat la o ceremonie de comemorare a victimelor atentatelor din 11 septembrie 2001, care s-a desfăşurat la Cercul Militar Naţional.

În discursul pronunţat cu acest prilej, ambasadorul Michael Guest a afirmat că tragedia zilei de 11 septembrie 2001 rămîne înscrisă pe cerul New Yorkului, dar ea a schimbat lumea "în mod pozitiv". „Afganistanul s-a eliberat de sub teroare, Irakul a fost eliberat de sub dictatură, iar forţele internaţionale ajută la reconstrucţia ambelor ţări” - a spus ambasadorul american, adăugînd că naţiunile din lumea întreagă cooperează pentru a se asigura că teroriştii nu pot îngenunchia progresul pe care lumea l-a făcut spre libertate şi statul de drept.

Guest a apreciat că 11 septembrie a întărit credinţa în valorile pe care America, România şi alte ţări le împărtăşesc, dar că "lupta împotriva terorismului nu s-a terminat". Micheal Guest a mai spus că guvernul Statelor Unite şi poporul american sînt recunoscători României pentru că şi-au asumat un rol de conducere în această luptă.

"Ne aflăm într-o confruntare dură şi de lungă durată cu fanatismul, cu frustrările şi cu orbirea unor indivizi care nu se recunosc şi nu se revendică, practic, din nici o civilizaţie materială şi spirituală" - a afirmat, la rîndul său, preşedintele Ion Iliescu. „Lumea s-a schimbat după 11 septembrie 2001 şi cel mai grav lucru ar fi resemnarea, acceptarea de a trăi cu teama atacurilor teroriste, obişnuirea cu ideea că teroriştii pot alege oricînd ţintele şi mijloacele de distrugere, că violenţa poate fi un mijloc pentru atingerea unor obiective de ordin politic, economic şi social” - a declarat preşedintele Ion Iliescu, în discursul său la ceremonia de comemorare a victimelor atacurilor teroriste de la 11 septembrie 2001, ceremonie organizată la Bucureşti.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG