Linkuri accesibilitate

Referendum: 30 de zile după aprobarea de către Parlament a proiectului de modificare a Constituţiei


Referendumul privind revizuirea Constituţiei va avea loc la 30 de zile de la adoptarea de către parlament a proiectului de modificare a legii fundamentale – potrivit propunerii legislative de organizare a referendumului, aprobată ieri de plenul Senatului.

Proiectul de revizuire a Constituţiei a fost adoptat de Camera Deputaţilor (la sfîrşitul lunii iunie) şi de Senat (în cursul acestei săptămîni).

Din cauză că cele două Camere au adoptat prevederi diferite, urmează să aibă loc procedura de mediere, iar raportul propus de această comisie să fie supus aprobării celor două Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum.
XS
SM
MD
LG