Linkuri accesibilitate

Atentat lîngă moscheea Imamului Ali de la Najaf - peste 70 de morţi


Într-un atentat cu explozivi şi-a pierdut viaţa, în sudul Irakului, la Najaf, ayatollahul Mohammad Baqer al-Hakim, liderul partidului numit Consiliul Suprem pentru Revoluţie Islamică în Irak. Atentatul s-a soldat cu cel puţin 70 de morţi şi cu peste o sută de răniţi.

Deflagraţia provocată de detonarea unui automobil-capcană, sau, după alte relatări, a două automobile-capcană, a avut loc în oraşul Najaf, cetate sfîntă pentru musulmanii de rit şiit, lîngă cea mai importantă moschee şiită -- moscheea Imamului Ali. Explozia a avut loc la puţin timp după încheierea rugăciunilor de vineri.

Consiliul Suprem pentru Revoluţie Islamică în Irak, al cărui lider a fost ayatollahul omorît, a fost criticată de unele grupări din Irak, care au acuzat partidul de colaborare cu militarii americani.

Adepţii lui al-Hakim au afirmat că autorii atentatului sînt elemente leale lui Saddam Hussein.
XS
SM
MD
LG