Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


îi pasă foarte mult de soarta partidului pe care l-a fondat şi doreşte să tragă un semnal de alarmă, dezaprobînd încercarea de a impune PD "o traiectorie fără viitor". Roman susţine că este în politică nu pentru a se îmbogăţi, nu pentru a asista la certuri între politicieni, nu pentru a vedea cum "se prăbuşeşte încrederea în democraţie", ci pentru că "nedreptăţile continuă să fie strigătoare la Cer, iar drepturile cetăţenilor au ajuns vorbe goale".

Senatorul subliniază că a dorit să contribuie şi să ajute PD să-şi găsească o cale de relansare şi revenire în miezul politicii româneşti, şi nu o existenţă la periferia sa.

Referindu-se la alianţa cu PNL, fostul lider democrat afirmă că "prin alianţa necondiţionată şi accelerată cu liberalii, care, bine pregătită şi pusă în operă, ar putea fi o iniţiativă importantă, PD renunţă la orice intenţie de a-şi elabora propriul program".
XS
SM
MD
LG