Ministerul Economiei şi Comerţului va propune Guvernului să modifice sistemul de plată a energiei electrice, a anunţat Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei şi Comerţului.
"Avem două posibilităţi. Fie vom utiliza o cartelă preplătită, fie vom avea două sau trei tarife, în funcţie de puterea instalată solicitată de consumatori", a explicat Dan Ioan Popescu.
O decizie în acest sens urmează să fie adoptată în perioada următoare, iar potrivit ministrului Economiei şi Comerţului un astfel de sistem se va dovedi viabil.