Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Potrivit unui comunicat semnat de vice-preşedintele PD Emil Boc, deputat de Cluj, amendamentele prevăd obligativitatea administrării fondurilor speciale constituite prin contribuţiile cetăţenilor - sănătate, şomaj, pensii - numai în scopul pentru care au fost colectate.

Vicepreşedintele PD apreciază că aceste prevederi sînt "de departe cele mai importante modificări în folosul cetăţeanului din cadrul procesului de revizuire a Constituţiei, pentru că vor aduce îmbunătăţiri concrete în viaţa de zi cu zi".

Boc afirmă că includerea acestor principii în textul constituţional este necesară, pentru ca fondurile rezultate din contribuţiile cetăţenilor - nu doar pentru sănătate, ci şi pentru şomaj, pensii, taxa de drum etc. - să poată fi folosite numai cu respectarea strictă a destinaţiei pentru care contribuţiile au fost colectate.

Deputatul PD susţine că includerea acestor prevederi în noua Constituţie ar reprezenta o soluţie pentru criza din sănătate, apreciată de specialişti ca fiind "cea mai gravă criză postbelică a sistemului sanitar românesc".

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG