Linkuri accesibilitate

Premierul australian John Howard: temeri privind noi atentate teroriste de anvergură


Liderii de la Canberra îşi menţin temerile privind un nou atentat terorist de anvergură avînd drept ţintă Australia. Într-un interviu acordat postului de televiziune Sky News, premierul australian John Howard susţine că este doar o problemă de timp pînă cînd interesele occidentale vor fi din noua ţinta unui atentat “de proporţii catastrofice” şi că un potenţial obiectiv poate fi chiar ţara sa.

Howard a girat în context cele susţinute de şeful serviciilor australiene de informaţii, Dennis Richardson, care săptămîna trecută spunea că împărtăşeste termerile americanilor legate de un eventual nou atentat de proporţiile celor de la 11 septembrie 2001. Potrivit lui Richardson, Australia este o ţintă potenţială datorită alianţei sale cu Statele Unite şi susţinerii campaniei internaţionale anti-teroriste.
XS
SM
MD
LG