Linkuri accesibilitate

Subsecretarul de stat american Burns la Moscova


Diplomatul american William Burns, adjunct al Secretarului de stat pentru problemele Orientului Apropiat va aborda în discuţiile programate să aibă loc la Moscova cu omologul său rus Yuri Fedotov evoluţiile crizei israelo-palestiniene şi chestiuni privind reconstrucţia Irakului.

Împreună cu Statele Unite, UE şi ONU, Rusia girează planul de pace dintre israelieni si palestinieni, plan iniţiat de americani şi cunoscut sub numele de foaia de parcurs. Burns şi Fedotov vor aborda de asemenea probleme legate de războiul împotriva terorismului.

De la Moscova diplomatul american va pleca spre Bagdad pentru consultări cu administratorul civil din Irak Paul Bremer. Turneul lui William Burns include de asmenea, Cairo, Amman-ul, Ierusalimul şi Cisiordania unde va analiza evoluţiile în cadrul procesului de pace israelo-palestinian.
XS
SM
MD
LG