Linkuri accesibilitate

Tratatul de bază moldo-român nu este pe agenda convorbirilor Iliescu - Voronin


Preşedintele Ion Iliescu a declarat pe Aeroportul Otopeni înainte de a pleca spre Iaşi, că Tratatul de bază moldo-român nu face obiectul discuţiilor pe care le va avea vineri la Stînca-Costeşti, cu preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

Preşedintele Iliescu a apreciat că este necesar ca cele două părţi să negocieze tratatul, deoarece proiectul documentului stabilit în urmă cu cîţiva ani nu mai corespunde realităţilor actuale.

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin a declarat că speră ca în cadrul întrevederii pe care o va avea cu omologul său român, să poată fi stabilite termenele de elaborare şi semnare a Tratatului de bază moldo-român. Potrivit preşedintelui Republicii Moldova, tratatul ar putea fi încheiat pînă la sfîrşitul anului 2003.

În ultima perioadă au avut loc două runde de discuţii la nivel de secretari de stat, fără ca acestea să vizeze negocieri referitoare la Tratatul de bază moldo-român sau Acordul privind delimitarea frontierei - au declarat surse diplomatice citate de Mediafax.

La una din cele două întîlniri menţionate, partea moldoveană a ridicat problema Tratatului de bază, fără a se discuta detaliat pe acest subiect.
XS
SM
MD
LG