Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Cităm după Mediafax: "Nu înţeleg aprecierea. Am spus că Holocaustul a fost un fenomen general în plan european. Nu există Holocaust românesc, nemţesc sau polonez. A fost un proces general, la care au fost componente ale acestui fenomen în plan european şi pe teritoriul României" - a afirmat Ion Iliescu,

adăugînd că acest fenomen trebuie analizat "în toată complexitatea lui" şi România trebuie să îşi asume răspunderi pentru ceea ce este de asumat şi să precizeze lucrurile "în contextul istoric dat".

Cotidianul israelian Haaretz a publicat un amplu interviu luat preşedintelui Iliescu şi în care acesta a declarat, între altele: “Holocaustul nu a fost unic, la adresa populaţiei evreieşti din Europa. Mulţi alţii, inclusiv polonezi, au murit în acelaşi fel.”.

Postul de radio public israelian relatează că ambasadoarea României în Israel a fost convocată la Ministerul israelian de Externe, care a dorit să afle dacă spusele Preşedintelui Iliescu pe tema Holocaustului reflectă poziţia guvernului României.

Iar agenţia Associated Press relatează de la Ierusalim că ambasada Israelului de la Bucureşti a fost înărcinată să prezinte guvernului român un protest energic, în legătură cu „această declaraţie nefericită”.
XS
SM
MD
LG