Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


dar a spus că Statele Unite încă examinează amploarea viitoarei implicări în această ţară devastată de război. La rîndul său, preşedintele sud–african a spus că ţările africane ar trebui să contribuie cu majoritatea soldaţilor într-o eventuală forţă condusă de Statele Unite în Liberia.

Thabo Mbeki: „Statele Unite vor coopera cu trupele africane care ar merge în Liberia, deci aceasta nu ar fi o povară numai pentru Statele Unite. Povara ar trebui să ne revină în primul rînd nouă africanilor. Desigur vom avea nevoie de mult sprijin logistic, dar voinţa există”.

În cursul întrevederii, Bush şi Mbeki au mai discutat criza produsă de SIDA în Africa, lupta internaţională contra terorismului, chestiuni comericale, precum şi criza economică şi politică din Zimbabwe. Bush se află în Africa de sud, în a doua etapă a unui turneu în cinci ţări africane. Prima etapă a fost Senegalul şi mai urmează Botswana, Nigeria şi Uganda.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG