Linkuri accesibilitate

Eşec al intervenţiei chirurgicale de despărţire a două surori siameze din Iran


Cele două siameze iraniene Ladan şi Laleh Bijani, de 29 de ani care fuseseră supuse unei complicate intervenţii chirugicale pentru a fi despărţite au murit pe masa de operaţie. Decesul a survenit la puţin timp după ce echipa de medici care lucra încă de duminică la acest caz într-un spital din Singapore a separat complet craniile celor două paciente.

Oficiali iranieni, inclusiv preşedintele Mohamad Khatami şi-au exprimat regretul pentru moartea siamezelor. Şansele de reuşită ale acestei acestei complicate intervenţii erau potrivit medicilor de 50%. Operaţia a durat neîntrerupt nu mai puţin de 53 de ore şi la ea au participat 28 de medici specialişti şi 100 de asistente.
XS
SM
MD
LG