Linkuri accesibilitate

Silvio Berlusconi cere scuze preşedintelui Parlamentului european Pat Cox


Parlamentul European a dat publicităţii o declaraţie în care se afirmă că premierul italian Silvio Berlusconi i-a telefonat preşedintelui Parlamentului Pat Cox, pentru a-şi exprima regretul faţă de incidentul de săptămâna trecută, când a comparat un deputat german cu un gardian nazist.

În declaraţia Parlamentului European se mai arată că Berlusconi i-a transmis de asemenea lui Cox respectul său pentru legislativul european, pe care l-a denumit “un spaţiu al legitimităţii democratice” al Uniunii Europene. Italia deţine preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene, până la sfârşitul acestui an.
XS
SM
MD
LG