Linkuri accesibilitate

Demisia preşedintelui Institutului Naţional de Statistică


Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Aurel Camara a demisionat din funcţie, existînd posibilitatea ca locul său să fie ocupat de vicepreşedintele instituţiei, Clementina Ivan Ungureanu.

Agenţia Mediafax îl citează pe Aurel Camara că a transmis demisia la cabinetul premierului Adrian Năstase, nemulţumit de criticile formulate de unii reprezentanţi ai Guvernului faţă de modul de organizare a recensămîntului agricol.

"Este un act unilateral şi sînt hotărît să îmi menţin decizia. Nu m-am aşteptat la recunoştinţă, dar nici la o tratare inversă a lucrurilor, în care reuşita recensămîntului agricol a fost privită ca un eşec", a spus Camara.

El a precizat că s-a prezentat la şedinţa de joi a Guvernului încercînd să discute personal cu premierul Adrian Năstase pentru a înţelege motivele care au determinat criticile faţă de activitatea sa, dar a fost obligat să rămînă într-una din camerele de aşteptare ale Palatului Victoria, fără să reuşească să aibă o întrevedere cu şeful executivului.
XS
SM
MD
LG