Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


- a declarat Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt. Aurel Cornea a mai spus că a primit din partea unor cadre didactice care au făcut parte din comisiile de bacalaureat numeroase sesizări cu privire la erori în elaborarea subiectelor şi la modul în care a fost modificată metodologia chiar pe timpul susţinerii examenului.

„Incidentele de la bacalaureat erau inerente, luînd în calcul modificările apărute pe durata anului: introducerea în premieră a testelor grilă, schimbarea legii în timpul examenului fără o perioadă de tranziţie şi organizarea a două tipuri de examen pentru promoţii diferite”.

Declaraţia aparţine lui Alexandru Athanasiu, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, care a adăugat că nu-i face responsabili pe toţi profesorii pentru incidentele de la examenul de bacalaureat, vizaţi fiind numai membrii comisiilor din locurile în care au apărut probleme.
XS
SM
MD
LG