Linkuri accesibilitate

Silvio Berlusconi: miliardar, premier şi preşedinte (temporar) al UE


Italia a preluat de la Grecia preşedinţia UE pe fondul unor serioase semne de întrebare legate de credibilitatea premierului Silvio Berlusconi în a conduce pentru următoarele şase luni forul comunitar.

Ministrul italian de externe Franco Frantini a anunţat însă că în perioada preşedinţiei sale, Italia va răspunde prin acţiuni concrete la ceea ce şeful diplomaţiei de la Roma a numit “prejuduciile aduse de mass-media din străinătate”.

Frantini a precizat că între priorităţile italiene se numără definitivarea Constituţiei europene, accelerarea soluţionării crizei din Orientul Mijlociu, precum şi o strategie consolidată pentru politica de apărăre comună a Uniunii.

Vorbind în parlamentul de la Roma, Frantini a spus că guvernul din care face parte are toate atuurile pentru a conduce blocul celor 15 către o nouă apropiere faţă de Statele Unite precum şi pentru a pregăti primirea anul viitor a 10 noi membri.

Mai multe guverne europene l-au felicitat călduros pe Berlusconi pentru preluarea de către Italia a preşedinţiei Uniunii, altele însă – cazul Germaniei şi al Marii Britanii de pildă – s-au arătat mai reţinute.

Presa europeană consemnează rezerve faţă de Berlusconi în mod special din cauză că recent printr-o decizie politică şeful cabinetului italian a fost scos temporar de sub urmărirea justiţiei într-un dosar în care este acuzat de mituirea unor judecători.
XS
SM
MD
LG