Linkuri accesibilitate

Sabotaj asupra unei conducte de petrol din Irak


Armata Statelor Unite a anunţat că un militar american a fost ucis în urma unui atac cu grenadă asupra unui convoi militar, la sud de Bagdad. Incidentul survine după ce Statele Unite au anunţat că o conductă de petrol din apropiere de localitatea Hit, situată la 140 km nord-vest de capitală, a explodat şi a luat foc.

Armata nu a făcut cunoscut ce a provocat explozia, dar o oficialitate irakiană de la ministerul petrolului a declarat că e vorba de un act de sabotaj. Nu au fost înregistrate victime. Irakul a revenit azi pe piaţa mondială a petrolului, exportînd primele cantităţi de ţiţei de la începutul războiului condus de Statele Unite împotriva regimului Saddam Hussein.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG