Linkuri accesibilitate

Roşia Montană: raport favorabil proiectului de dezvoltare minieră


România urmează să obţină beneficii importante din aplicarea proiectului Roşia Montană - a declarat Alexandru Sassu, preşedintele Comisiei parlamentare care a elaborat un raport privind acest proiect de dezvoltare minieră.

Valoarea beneficiilor estimate în urma aplicării proiectului este de aproximativ 583 de milioane de dolari, a precizat deputatul PSD, citat de Mediafax.

Comisia parlamentară a încheiat dezbateriile privind proiectul Roşia Montană şi a adoptat raportul său pe această temă, cu 10 voturi pentru şi 3 împotrivă, ale reprezentanţilor PRM.

O altă concluzie a raportului comisiei este că, potrivit reprezentanţilor instituţiilor abilitate de stat, nu au avut loc încălcări ale legii în procesul derulat pînă acum la Roşia Montană.

Raportul comisiei parlamentare va fi înaintat conducerii celor două Camere ale Parlamentului pentru a fi supus dezbaterii plenului.

Proiectul a stîrnit proteste atît din partea organizaţiilor pentru protecţia mediului, cît şi din partea oamenilor de cultură, care au apreciat că lucrările vor distruge moştenirea arheologică a zonei.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG