Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Reprezentantul conducerii PNL consideră că noua instituţie ar putea "să spulbere" un agent economic, dacă acesta nu intră în graţiile puterii. Liberalii acuză Guvernul că, prin crearea acestui minister, doreşte să aibă un control excesiv asupra economiei.



Într-un comunicat semnat de Mugur Ciuvică, unul din liderii Acţiunii Populare, se afirmă că înfiinţarea unui Minister al Controlului care să subordoneze organismele de control din toate ministerele reprezintă încă un pas spre instaurarea dictaturii personale a lui Adrian Năstase.

Ciuvică mai afirmă că dacă ar fi dorit cu adevărat eficienţă, premierul ar fi acordat independenţă reală organismelor de control şi nu le-ar fi înglobat într-o structură unică, la discreţia sa.

Printre instituţiile nou-create, potrivit noii formule a Executivului, în urma restructurării guvernamentale, se află un organism condus de şeful AVAB, Ionel Blănculescu, care va coordona toate activităţile de control din cadrul ministerelor, precum Garda Financiară, Direcţia Generală a Vămilor, Garda de Mediu şi Direcţia de Control Sanitar, dar şi acţiunile Corpului de Control al premierului.
XS
SM
MD
LG