Linkuri accesibilitate

Berlusconi pe banca acuzaţilor la tribunalul din Milano


Premierul italian Silvio Berlusconi a compărut în faţa unui tribunal din Milano pentru a răspunde unor acuzaţii de corupţie. Berlusconi a afirmat că procesul care i-a fost intentat este ca un proces pentru omor, în lipsa unui cadavru – iar despre principalul martor al acuzării a spus că este un mincinos patologic. “Nu există cadavre, nu există arma crimei şi nu există un motiv al crimei” - a spus şeful Executivului italian în faţa judecătorilor.

Berlusconi e acuzat de mituirea unor judecători şi de influenţarea privatizării unei companii de produse alimentare, în anii ‘80. Berlusconi se declară nevinovat şi susţine că este victima unor maşinaţiuni politice orchestrate de mai mulţi magistraţi cu vederi politice de stînga.

Mîine parlamentul de la Roma urmează să se pronunţe în legătură cu o iniţiativă legislativă care îi conferă lui Berlusconio imunitate juridică pînă la expirarea mandatului de prim-ministru. Potrivit observatorilor, avocaţii primului ministru încearcă să obţină amînarea procesului, pentru ca Berlusconi să poată beneficia de prevederile legii ce ar urma să fie votată mîine.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG