Linkuri accesibilitate

Referendum în Cehia asupra aderării la UE


Cehii sînt chemaţi azi şi mîine la vot pentru a se pronunţa într-un referendum ce pune problema aderării Cehiei la UE. Premierul Vladimir Spidla a pledat pentru o prezenţă masivă la urne şi pentru un vot pozitiv, declarînd că referendumul este de o importanţă fără precedent în istoria ţării.

Şi preşedintele Vaclav Klaus i-a chemat pe cehi în număr cît mai mare la urne, însă nu le-a cerut să voteze în vreun fel. Rezultatul referendumului este decisiv pentru cooptarea Cehiei în Uniune. Validarea rezultatelor nu depinde însă de un procent minim al prezenţei la urne.

Cehia este ce-a de-a 7-a ţară din primul val de extindere în care se organizează o consultare populară pe această temă. Referendumuri cu rezultate pozitive au avut deja loc în Polonia, Ungaria Lituania, Malta, Slovenia şi Slovacia.
XS
SM
MD
LG