Linkuri accesibilitate

Noi demonstraţii anti-guvernamentale la Teheran


Pentru a doua noapte consecutiv, la Teheran sînt raportate confruntări între forţele de ordine iraniene şi demonstranţi anti-guvernamentali. Mii de persoane s-au adunat în zona unui cămin al Universităţii de la Teheran pentru a susţine un protest studenţesc. Studenţii au fost înconjuraţi de poliţie şi de membrii unor miliţii conservatoare.

Associated Press relatează că sute de protestatari în majoritate tineri au fost agresaţi şi potrivit aceleiaşi surse s-au înregistrat şi răniţi. Mitingul din afara campusului universitar a fost împrăştiat de forţele de ordine, însă studenţii rămîn în continuare înconjuraţi în cămin. Confruntări similare au avut loc şi ieri în capitala iraniană, fiind arestate aproximativ 80 de persoane.

Ministrul securităţii Ali Yunesi a afirmat că protestatarii au fost instigaţi de radicali iranieni şi de agenţi străini. Declaraţia pare a trimite la emisiunile prin satelit ale unui post susţinut de opoziţia iraniană din exil care cheamă la revoltă împotriva actualului regim al clerului conservator de la Teheran.

Ministrul citat a adăugat că autorităţile “nu vor mai tolera alte acţiuni ilegale comise în numele studenţilor”. Potrivit observatorilor, este de aşteptat ca aniversarea de luna viitoare a protestelor studenţeşti din 1999 să provoace la Teheran noi demonstraţii anti-guvernamentale.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG