Linkuri accesibilitate

OPEC menţine actualul nivel de producţie


Miniştrii din statele Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol OPEC au hotărât să menţină nivelul producţiei la cota actuală de 25,4 milioane de barili de petrol zilnic. Miniştrii din cele 11 state membre OPEC au convenit să se întâlnească din nou peste o lună, pentru a examina impactul eventualei reintrări pe piaţă a petrolului irakian.

În mod normal, statele din OPEC vor trebui să micşoreze producţia, deîndată ce ţiţeiul irakian va reveni pe piaţă, după 12 ani de absenţă. Aceasta pentru a evita scăderea preţului barilului de petrol, în condiţiile unei oferte peste necesităţile pieţei.

Preşedintele OPEC, Abdullah bin Hamad al –Attiyah afirmă că nu se ştie deocamdată în ce ritm va reveni pe piaţă petrolul irakian. Oficialităţile irakiene au anunţat că speră să reia exporturile de petrol luna aceasta, dar se aşteaptă ca revenirea la nivelul de producţie de dinainte de războiul din Golf să aibă loc abia anul viitor.
XS
SM
MD
LG