Linkuri accesibilitate

Colin Powell: Washington nu îşi schimbă strategia faţă de Fenian


Secretarul de Stat american Colin Powell anunţă că Statele Unite nu îşi vor modifica strategia menită să rezolve pe căi paşnice criza provocată de ambiţiile nucleare ale Coreei de Nord. Şeful diplomaţiei americane a făcut această precizare după ce regimul comunist de la Fenian afirma cu o zi în urmă că nord coreenii trebuie să-şi dezvolte capacităţile militare nucleare în cazul în care Washingtonul va continua să considere Coreea de Nord drept un stat ostil.

Şeful diplomaţiei americane a spus că aceste declaraţii nu vor modifica strategia americană, bazată pe consultări multilaterale care să conducă la abandonarea programelor atomice ale Coreei de Nord. Într-o declaraţie făcută de purtătorul de cuvînt al Casei Albe, Arie Fleisher, se spune că în locul programelor nucleare, regimul de la Fenian ar trebui să garanteze aprovizionarea cu alimente a poporului nord coreean.
XS
SM
MD
LG