Linkuri accesibilitate

Amnistie pentru separatiştii ceceni adoptată de Duma de stat


Camera inferioară a parlamentului rus a aprobat cu majoritate covîrşitoare o amnistie pentru separatiştii ceceni care îşi predau armele. 352 de deputaţi au votat pentru şi numai 25 împotrivă. Amnistia nu se aplică în cazul celor vinovaţi de ucideri, violuri sau răpiri şi străinilor veniţi să lupte în Cecenia.

Amnistia se referă la rebelii ceceni, precum şi la militarii ruşi şi oficialili locali care “au pus în pericol siguranţa publică” în ultimii zece ani. Organizaţiile pentru drepturile omului au atras atenţia că amnistia i-ar proteja pe soldaţii ruşi acuzaţi de abuzuri contra populaţiei civile în Cecenia.
XS
SM
MD
LG