Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Blix, al cărui mandat expiră la sfîrşitul acestei luni, a declarat la New York, că, în martie înainte de plecarea lor din Irak, inspectorii săi nu descoperiseră dovezi despre arsenale interzise.

În acelaşi timp, însă, Blix a invetariat şi o lungă listă de arme biologice şi chimice despre care nu există o evidenţă susţinînd că sub regimul condus de Saaddam Hussein, aceste chestiuni erau greu de lămurit. În noul climat, în care martorii îndrăznesc să spună ce ştiu, Blix s-a declarat încrezător că va fi posibil să se stabilească adevărul.

“Sînt convins că în noile condiţii din Irak, în care cooperarea şi accesul în diferite locaţii sînt neîngrădite şi în care martorii avizaţi n-ar fi cazul să se teamă să spună ceea ce ştiu, ar trebui să se poată stabili adevărul pe care toţi dorim să-l aflăm”- a declarat în faţa membrilor Consiliului de securitate şeful inspectorilor ONU Hans Blix.

La Washington, şeful Pentagonului a făcut noi declaraţii despre acest subiect controversat, insistînd asupra faptului că înainte de declanşarea războiului informaţiile despre arsenalele irakiene interzise erau corecte şi exacte.

La rîndul său, preşedintele Statelor Unite George Bush adresîndu-se militarilor americani din Qatar a vorbit despre fostul lider de la Bagdad şi despre pericolul reprezentat de acesta.

“Este vorba despre un om care timp de decenii a ascuns instrumentele de distrugere în masă. Ştia că inspectorii le căutau. Ştiţi mai bine decît mine că a avut la dispoziţie, o ţară de mare întindere, pentru a ascunde armele. Sîntem în căutarea lor. Vom scoate adevărul la lumină. Dar un singur lucru este sigur: nici o reţea teroristă nu va mai pune mîna pe arme de distrugere în masă de la regimul irakian, fiindcă acest regim nu mai există” – a declarat George Bush, care în Qatar a multumit militarilor americani pentru contribuţia lor la războiul din Irak

Guvernele american şi britanic se confruntă în ultima perioadă cu o presiune crescîndă pentru a justifica motivele pentru care deocamdată în Irak nu au fost descoperite arme de distrugere în masă.
XS
SM
MD
LG