Linkuri accesibilitate

Încheierea unei vizite la Fenian a unei delegaţii a Congresului american


Membrii unei delegaţii parlamentare din Statele Unite care a vizitat Fenianul anunţă că autorităţile comuniste nord-coreene i-au informat că deţin arme nucleare şi că arsenalul militar de acest tip va fi îmbogăţit.

Delegaţia americană nu a călătorit la Fenian cu un mandat din partea Administraţiei, dar membrii săi sînt primii oficiali americani care vizitează Coreea de Nord după criza provocată de reactivarea programelor nucleare ale acestei ţări.

O primă reacţie a venit din partea preşedintelui sud-coreeaan Ro Moo-Hyun, care a spus că din punctul de vedere al ţării sale este inacceptabil ca nordul comunist să deţină arme atomice.

Ambiţiile nucleare ale Coreei de Nord au figurat printre subiectele abordate în convorbirile oficiale ruso-americane la nivel înalt desfăşurate la sfîrşitul săptămînii la Sankt Petersbug.

George Bush şi Vladimir Putin susţin ideea că autorităţile de la Fenian trebuie să renunţe definitiv la programele atomice şi să permită verificarea internaţională a dezasamblării dotărilor respective.
XS
SM
MD
LG