Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Blair a făcut aceste declaraţii la Varşovia, înainte de a pleca spre Sankt Petersburg unde va avea convorbiri la nivel înalt şi va participa la aniversarea a 300 de ani de la înfiinţarea oraşului. Ulterior Blair va pleca în Franţa pentru a participa la Evian, la summitul celor opt ţări industrializate. La Varşovia Blair a spus că “este un moment crucial acum” pentru relaţiile americano-europene.

Tony Blair: „Există diviziuni între Europa şi Statele Unite – nu se poate ascunde acest lucru. Şi chiar pentru cei dintre noi care am sprijinit Statele Unite şi credem cu tărie în acest sprijin, există o divizare a opiniei publice în propriile noastre ţări. Trecem acum printr-o perioadă crucială pentru relaţiile între Statele Unite şi Europa – este un moment fie al reconcilierii, fie al înstrăinării”.

Blair a lăudat Polonia pentru sprijinul acordat în campania condusă de Statele Unite în Irak. În acelaşi timp, premierul britanic a lăudat Germania şi Franţa, adeversare ale războiului din Irak, pentru rolul lor în stabilizarea Afganistanului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG