Linkuri accesibilitate

Demonstraţii anti-americane în oraşul irakian Hit


Un purtător de cuvînt de la Bagdad al armatei americane informează că nouă militari americani au fost răniţi astăzi în cursul unor atacuri în Irak. S-a precizat că atacurile au avut loc în zona centrală şi în cea nordică a Irakului. Nu au fost făcute alte precizări.

Ieri, militari americani care se deplasau în coloană lîngă oraşul irakian Falujah au căzut într-o ambuscadă. Doi soldaţi americani au fost ucişi şi nouă au fost răniţi.

Tot astăzi, demonstraţii anti-americane violente au avut loc în oraşul Hit, a o sută de kilometri de Bagdad, unde localnici au protestat împotriva percheziţiilor efectuate de soldaţii americani.
XS
SM
MD
LG