Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Din cele 15 state membre ale Consiliului de Securitate, 14 s-au pronunţat în favoarea rezoluţiei, în timp ce Siria nu a participat la vot.

Adoptarea rezoluţiei permite autorităţilor americano-britanice să vândă petrolul irakian pentru a obţine fondurile necesare reconstrucţiei şi pentru alte necesităţi ale poporului irakian. Rezoluţia a obţinut sprijinul celor trei mari opozanţi faţă de războiul din Irak, este vorba despre Franţa, Rusia şi Germania, după ce Statele Unite au efectuat, la cererea acestora, mai multe modificări în text, în special în ce priveşte rolul ONU în Irak.

Rezoluţia mai prevede că autorităţile americano-britanice vor colabora cu un reprezentant special ONU în vederea punerii la punct a unui guvern irakian interimar. În sfîrşit, în document se arată că rezoluţia va fi revizuită de Consiliul de Securitate într-un interval de până la un an.

Ambasadorul american la ONU, John Negroponte a afirmat că adoptarea rezoluţiei reprezintă un moment istoric de referinţă pentru Irak. “Ridicarea sancţiunilor marchează un moment de mare importanţă pentru poporul Irakului. Este vorba despre întoarcerea unei noi pagini istorice care ar trebui să lumineze viitorul unui popor şi al unei regiuni” - a spus ambasadorul american la ONU.
XS
SM
MD
LG