Linkuri accesibilitate

Alan Greenspan: Avertisment în ce priveşte pericolul deflaţiei


Preşedintele Rezervelor Federale Americane, Alan Greenspan a afirmat că există semne ale unei creşteri economice mai susţinute în Statele Unite, dar a avertizat în ce priveşete riscurile deflaţiei.

El a spus că Banca centrală a Statelor Unite este pregătită să reducă şi mai mult dobânzile, dacă va fi necesar, în vederea stimulării creşterii economice.

Deşi principalul rol al unei bănci centrale este acela de a lupta împotriva inflaţiei, Greenspan a avertizat de această dată împotriva fenomenului invers, al deflaţiei, respectiv al scăderii preţurilor, cu efecte negative asupra activităţii companiilor comerciale private.

Alan Greenspan: “Noi, cei de la Rezervele federale recunoaştem că deflaţia este o posibilitate. Într-adevăr, am investit acum resurse semnificative pentru a încerca să înţelegem care sunt consecinţele unui asemenea fenomen”.
XS
SM
MD
LG