Linkuri accesibilitate

George Bush: progresăm către soluţionarea paşnică a crizei provocată de Fenian


Consultările americano-sud coreene la nivel înalt evoluează către o soluţie paşnică a crizei provocate de ambiţiile nucleare ale autorităţilor comuniste de la Fenian. După întrevederea avută la Casa albă cu omologul său de la Seul, Roh Moh Hyun, şeful administraţiei americane George Bush a declarat:

“L-am asigurat pe preşedintele Roh că ne vom continua eforturile către o soluţie paşnică. Progresăm în direcţia rezolvării prin mijloace politice a problemei provocate de nord coreeni în peninsulă”.

La rîndul său Roh Moh Hyun a spus că Statele Unite şi Coreea de sud sînt decise mai mult ca niciodată să-şi consolideze alianţa care durează de o jumătate de secol. În declaraţiile de la Casa Albă nu s-a pomenit însă nimic despre diferenţele de opinie dintre Seul şi Washigton faţă de modul în care trebuie rezolvată criza ameninţărilor nucleare ale nordului comunist, şi nici despre o posibilă repoziţionare a circa 37.000 de militari americani pe teritoriul sud coreean.

Coreea de Sud e dispusă la concesii şi la susţinerea cu ajutoare economice a Coreei de Nord în schimbul abandonării programelor atomice. Autorităţile de la Washigton consideră utile eventuale sancţiuni economice. În cadrul tratativelor de luna trecută desfăşurate la Beijing, comuniştii nord coreeni au dat de înţeles că ar fi dispuşi să renunţe la programele atomice şi la dotarea cu rachete în schimbul unui ajutor economic şi al unor garanţii de securitate.
XS
SM
MD
LG