Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


De asemenea, Departamentul de stat de la Washington avertizează în legătură cu pericolului altor atacuri teroriste în Arabia Saudită.

Preşedintele Statelor Unite George Bush a declarat că organizatorii atentatelor de la Riad vor fi prinşi. Şeful Casei Albe a spus că nu ar fi surpins să afle că reţeaua al Qaida este resposnabilă pentru cele petrecute în capitala Arabiei Saudite, însă deocamdată nu e absolut singur de acest lucru.

În atacurile cu maşini capcană din seara zilei de 12 mai petrecute într-un cartier din Riad locuit în majoritate de cetăţeni străini, au murit cel puţin 29 de oameni, inclusiv cei 9 atentatori. 8 dintre victime sînt americani, iar numărul răniţilor este de 194 de persoane.

Secretarul de Stat Collin Powell care a vizitat una din locaţiile atentatelor a declarat că natura premeditată şi buna pregătire a atacurilor par să demonstreze că atacurile de la Riad poartă amprenta reţelei teroriste conduse de Osama Bin Laden.

“Avem de-a face cu un atac terorist foarte bine pus la punct. Este evident că locaţiile au fost urmărite, spionate în prealabil. A fost o acţiune foarte bine făcută, ceea ce demonstrează natura inamicului cu care ne confruntăm.” – a spus Collin Powell.
XS
SM
MD
LG