Linkuri accesibilitate

Rezultatele preliminare ale referendumului din Lituania - 91% pentru aderarea la UE


Rezultatele preliminare ale referendumului din Lituania arată că circa 91 la sută din populaţia ţării susţine aderarea la UE, în vreme ce 9 procente au votat împotriva integrării. Rezultatele definitive ale consultării populare de la sfărşitul săptămînii trecute sînt aşteptate în partea a doua a zilei.

După aflarea rezultatelor, preşedintele Rolandas Paksas a declarat că ţara sa intră într-o nouă etapă istorică, aceea a reunificării în familia Europei. Prezenţa redusă la urne din prima zi a referendumului, doar circa 30 la sută, a provocat teremeri legate de validare, pentru care era necesară o participare de minim 5o de procente, însă pînă ieri seară la închiderea centrelor de vot se pronunţase aproximativ 64% din populaţie.

Lituania se alătură astfel Maltei, Sloveniei şi Ungariei care deja au organizat referendumuri pe tema integrării în UE, eveniment ce urmează să se producă în luna mai a anului viitor.
XS
SM
MD
LG