Linkuri accesibilitate

Deputatul Emil Boc salută includerea unor obiecţii PD în proiectului de revizuire a Constituţiei


Conform deputatului Emil Boc, PD este mulţumit că două dintre obiecţiile sale au fost acceptate, avînd în vedere că fuseseră incluse şi în observaţiile Curţii Constituţionale.

Cele două obiecţii se referă la atacarea în justiţie a hotărîrilor CSM şi la dreptul cetăţenilor români sau ai unei minorităţi de a fi reprezentaţi în consiliile locale şi judeţene, în zonele unde sînt minoritari.

Astfel, cetăţenii aparţinînd unei etnii şi care într-o unitate administrativ-teritorială nu au o pondere semnificativă, au dreptul să fie reprezentaţi în consiliile locale şi judeţene în condiţiile prevăzute de lege. El a spus că în baza acestui principiu, cetăţenii români din judeţele Harghita şi Covasna vor putea fi reprezentaţi în consiliile locale şi judeţene.

Deputatul a mai spus că PD a susţinut şi susţine proiectul de revizuire a Constituţiei şi că, în plen, deputaţii PD vor susţine alte trei amendamente: scăderea pragului de vîrstă în cazul candidaţilor pentru Senat de la 35 de ani la 23 de ani; limitarea practicii ordonanţelor de urgenţă; limitarea migraţiei parlamentare.
XS
SM
MD
LG