Linkuri accesibilitate

Preşedinţii Israelului şi Poloniei participă la Marşul Vieţii de la Auschwitz


Preşedinţii Israelului şi Poloniei s-au alăturat marţi miilor de persoane participante la Marşul vieţii, evenimentul anual care comemorează, la fostul lagăr de concentrare de la Auschwitz, uciderea a şase milioane de evrei în genocidul nazist. Marşul coincide cu Ziua amintirii martirilor şi eroilor Holocaustului, celebrată în Israel şi alte numeroase ţări.

Anul acesta ziua comemorării victimelor Holocaustului a coincis cu cea de-a 60 aniversare a insurecţiei evreilor din ghettoul de la Varşovia, în cursul căreia cîteva sute de evrei au luat armele împotriva naziştilor. Atît preşedintele Moshe Katzav al Israelului cît şi omologul său polonez, Alexandr Kwasniewski urmează să prezideze, miercuri, ceremonii comemorative oficiale, programate la Varşovia.
XS
SM
MD
LG