Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Donald Rumsfeld: ”Am capturat şi avem în custodie un mare număr de persoane, irakieni dar şi ne-irachieni: sirieni şi alţi cetăţeni străini care se aflau acolo făcînd lucruri pe care n-ar fi trebuit să le facă. Numărul celor deţinuţi este între 7000 şi 7500”.

Rumsfeld a mai spus că soldaţii obişnuiţi sînt eliberaţi de forţele coaliţiei. Printre cei deţinuţi, a spus el se află în prezent 12 dintre cei mai căutaţi 55 de membri ai fostului regim. Rumsfeld şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu arestarea fostului vice-premier Tarik Aziz, care s-a predat ieri forţelor americane.

Agenţiile de presă transmit că forţele coaliţiei l-au capturat vineri lîngă graniţa cu Siria, pe un fost şef al spionajului lui Saddam. El este identificat ca Faroud Hijazi, fostul ambasador al Irakului în Tunisia şi, la mijlocul anilor 90, fost director pentru operaţii externe al serviciilor de informaţii irakiene. Unele oficialităţi americane cred că Hijazi s-a întîlnit cu Osama Bin Laden la Kandahar cu cinci ani în urmă.
XS
SM
MD
LG