Linkuri accesibilitate

Ştirea zilei


Vicepreşedintele PNŢCD Constantin Ticu Dumitrescu, care a prezentat această solicitare, a adăugat că procurorului general i se mai cere să se autosesizeze şi împotriva celor pe care Constituţia îi obligă să vegheze la garantarea legilor ţării şi care, "prin totala lor neimplicare împinsă pînă la nepăsare, favorizează actele respective de genocid".

Dacă Parchetul CSJ nu se autosesizează, PNŢCD va depune un denunţ penal pentru săvîrşirea infracţiunii de genocid împotriva premierului, a ministrului Sănătăţii, a ministrului Finanţelor, şi a conducerii CNAS.

Ticu Dumitrescu a precizat că, în luna februarie s-au înregistrat 20.000 de decese, majoritatea oameni în vîrstă, această cifră reprezentând cea mai ridicată rată de mortalitate înregistrată vreodată în România pe timp de pace.
XS
SM
MD
LG