Linkuri accesibilitate

Banca Mondială şi UE vor contribui la combaterea corupţiei în România


Banca Mondială şi Uniunea Europeană vor acorda sprijin financiar pentru aplicarea măsurilor de combatere a corupţiei din România.

Reprezentanţi ai celor două instituţii au făcut un anunţ în acest sens în cadrul Conferinţei Internaţionale a donatorilor anticorupţie, organizată la Bucureşti.
XS
SM
MD
LG