Linkuri accesibilitate

Preşedintele Iliescu deplînge nivelul modest al relaţiilor economice dintre România şi Bulgaria


Între Bulgaria şi România nu există probleme politice, dar nivelul relaţiilor economice bilaterale este modest şi nu corespunde potenţialului existent, a declarat la Sofia, preşedintele Ion Iliescu, după întrevederea cu omologul său bulgar Gheorghi Parvanov.

România şi Bulgaria speră ca efectele conflictului din Irak să nu afecteze procesul de integrare a celor două ţări în Uniunea Europeană şi NATO, care e un obiectiv comun al celor două ţări, a mai spus Iliescu.

Şeful statului român a afirmat deasemeni că decizia României şi Bulgariei de a sprijini eforturile coaliţiei anglo-americane în Irak "a fost corectă" şi că Bucureştiul sprijină ideea de a conferi Naţiunilor Unite un rol esenţial în procesul de reconstrucţie a Irakului.
XS
SM
MD
LG